Detalii de contact

25 octombrie – ziua Armatei Romaniei

525 octombrie, ziua Armatei României

Armata reprezintă totalitatea forţelor militare ale unui stat (oaste, oştire). În epoca medievală Ţările Române aveau oastea permanentă a domnului (oastea cea mică, uneori fiind plătită) şi oastea cea mare (formată din cetele boiereşti).

Bazele moderne ale armatei române s-au pus în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. La data de 12/24 noiembrie 1859, prin Înaltul Ordin de Zi, nr. 83, al Domnului Alexandru-Ioan Cuza, s-a înfiinţat Statul Major General al Armatei Române.

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi 72 de ani de la eliberarea de către armata română, în cooperare cu armata sovietică, a părţii de nord-vest a Transilvaniei – ocupată în mod samavolnic de către Ungaria horthystă (sprijinită de dictatorii Hitler, Musolini şi Stalin) prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940 – desăvârşindu-se astfel acţiunile militare de alungare din ţară a cotropitorilor fascisto-horthyşti. În ziua de 25 octombrie 1944 au fost puse la locul lor bornele de hotar pe graniţa de nord-vest a ţării. În semn de recunoştinţă faţă de bărbaţii şi femeile în uniformă militară care şi-au consacrat eforturile pentru apărarea hotarelor ţării şi a libertăţii poporului român, prin Decretul nr. 381, din 1 octombrie 1959, organele puterii de stat au stabilit data de 25 octombrie ca zi de sărbătoare pentru Armata României.

Conform hotărârii guvernului Republicii Populare Române, în perioada 1948-1959 ziua Armatei României s-a sărbătorit la data de 2 octombrie, în semn de respect pentru ostaşii români, foşti prizonieri de război în lagărele sovietice, care la data de 2 octombrie 1943 au semnat, pe teritoriul sovietic, actul de înfiinţare a Diviziei de Voluntari „Tudor Vladimirescu”, căreia, după eliberarea localităţii Debrecen de pe teritoriul Ungariei, la data de 20 octombrie 1944, i s-a adăugat în titulatură şi denumirea acestei localităţi, prin hotărârea adoptată de Comandamentul Militar Sovietic, la propunerea comandantului Frontului 2 Ucrainean, mareşalul Rodion Malinovski.

Armata Română dispunea, la 23 august 1944, de 3 comandamente de armată, 11 comandamente de corp de armată, 50 de divizii (din care 29 operative şi 21 de instrucţie), 11 flotile aeriene cu 71 escadrile de aviaţie (508 avioane de luptă), 4 brigăzi cu circa 200 baterii de artilerie antiaeriană, 125 nave de luptă fluviale şi maritime, şcoli militare, centre de instrucţie, fabrici de produs tehnică militară şi muniţii, depozite, formaţiuni de servicii şi altele, cu un efectiv de circa 1.100.000 de militari. Acest potenţial militar a fost pus, imediat şi necondiţionat, la dispoziţia Naţiunilor Unite, ceea ce a sporit raportul de forţe în favoarea acestora.

Efectivele armatei române care au participat la dezarmarea trupelor germane, în perioada 23 – 31 august 1944, şi, concomitent, la acoperirea graniţelor ţării, de la Întorsura Buzăului și până la Orşova, şi apoi la eliberarea ţării, au fost formate din 11 comandamente de corp de armată şi 27 de divizii, plus forţele Aeronauticii, însumând peste 540.000 de luptători, din care au căzut în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, Banatului şi Maramureşului peste 59.000 de soldaţi, gradaţi, subofiţeri şi ofiţeri (morţi, răniţi şi dispăruţi).

O coincidenţă tulburătoare a făcut ca la eliberarea oraşelor Carei şi Satu Mare, unde au existat ultimele rezistenţe ale inamicului pe teritoriul naţional, să participe divizii constituite din ostaşi aparţinând tuturor provinciilor româneşti, ceea ce reprezintă un strălucit simbol al unităţii naţionale: Divizia 9 Infanterie (dobrogeni), Divizia 18 Infanterie (transilvăneni), Divizia 3 Infanterie (munteni), Divizia 11 Infanterie (olteni), Divizia 21 Infanterie (moldoveni) şi Divizia 1 Cavalerie (bănăţeni).

În conformitate cu prevederile Convenţiei de Armistiţiu, încheiată cu reprezentantul Naţiunilor Unite – Uniunea Sovietică – Armata Română a participat apoi la eliberarea Ungariei, cu două comandamente de armată (Armata 1-a şi Armata a 4-a), 5 comandamente de corp de armată, 17 divizii (dintre care 11 de infanterie, 4 de cavalerie și două de munte), un corp aerian (15 escadrile de aviaţie, cu 174 de avioane de vânătoare, bombardament şi observaţie), două brigăzi de artilerie antiaeriană (organizate, de la 1 ianuarie 1945, în Divizia 1-a Artilerie Antiaeriană), un regiment de care de luptă, un regiment de pontonieri, 4 batalioane de drumuri, grupul operativ al brigăzii de căi ferate şi alte unităţi provenind de la diferite arme. Efectivele totale angajate în lupte au fost de 210.000 de militari, dintre care au căzut în luptele purtate în diferite zone ale Ungariei peste 43.000 de ostaşi români.

Pe teritoriul Cehoslovaciei au fost angajate în luptă două comandamente de armată (Armta 1-a şi Armata a 4-a), 4 comandamente de corp de armată, 16 divizii (din care 11 de infanterie, 3 de cavalerie și două de munte), un corp aerian de aviaţie (20 de escadrile, cu 239 avioane de luptă), o divizie de artilerie antiaeriană, un regiment de care de luptă, două regimente de pontonieri (un regiment a fost pus la dispoziţia Frontului 3 Ucrainian), 6 batalioane de drumuri şi alte unităţi provenind de la diferite arme. Efectivele totale angajate în lupte au fost de 248.430 militari, dintre care au căzut în durele lupte purtate în masivele muntoase Tatra, Fatra Mică, Fatra Mare şi Javorina, precum şi în alte zone ale Cehoslovaciei, peste 67.000 de ostaşi români.

Pe teritoriul Austriei, la nord-est de Viena, au acţionat, între 9 aprilie şi 8 mai 1945, Regimentul 2 Care de Luptă (13 autoblindate şi 66 tancuri şi autotunuri) şi, între 23 aprilie şi 20 iunie 1945, câteva subunităţi de căi ferate.

În cele 260 de zile de luptă, efectivele militare angajate de România s-au ridicat la peste 540.000 de combatanţi. Armata Română a străbătut în marşul ei peste 1700 km (de la Marea Neagră până la Brâno), a traversat 17 masive muntoase şi a forţat 12 cursuri mari de apă, eliberând 3831 de localităţi, dintre care 53 de oraşe. Ostaşii români au provocat inamicului pierderi care s-au cifrat la 117.798 de prizonieri şi 18.731 de morţi, găsiţi pe teren.

Faptele de arme ale ostaşilor români au fost citate de Comandamentul Militar Român şi Comandamentul Suprem Sovietic prin 7 ordine și 21 de comunicate de război. Peste 300.000 de soldaţi, gradați, subofiţeri şi ofiţeri români au fost decoraţi cu ordine şi medalii de război româneşti, sovietice, ungureşti, cehoslovace şi austriece. România a suferit dureroase pierderi, cifrate la aproximativ 170.000 de ostaşi şi 1.2000.000 de dolari (echivalent valută 1938).

Aşa cum apreciau corespondenţii ziarului „Sunday Times”, din 7 ianuarie 1945, şi ai postului de radio Londra, într-una din emisiunile sale din ianuarie 1945, România se situa „în al patrulea rând în ceea ce priveşte numărul de soldaţi cu care participă la bătălia pentru distrugerea nazismului”, iar cunoscutul post de radio Paris aprecia, în ziua de 13 ianuarie 1945, că România „a adus prin contribuţia ei o scurtare a războiului cu cel puţin şase luni de zile şi a salvat viaţa a mii de soldaţi români şi aliaţi”. La încheierea războiului antihitlerist armata română s-a întors de pe front cu steagurile de luptă acoperite de glorie, făcându-şi pe deplin datoria faţă de țară şi de poporul român.

Prahovenii şi-au adus o mare contribuţie la eliberarea ţării şi la înfrângerea armatelor hitleristo-horthyste, pe fronturile de luptă din Transilvania, Ungaria, Cehoslovacia şi Austria, fiind încorporaţi în următoarele mari unităţi şi unităţi militare: Corpul 5 Teritorial Ploieşti, Divizia a 13-a Infanterie Ploieşti, Divizia 1-a Vânători de Munte Sinaia, Regimentele de Infanterie din Ploieşti, 32 „Mircea” şi 7 Prahova, Regimentele de Cavalerie 10 Roşiori Ploiești, 4 Roşiori Ploiești şi 3 Călăraşi Ploiești, Regimentul 19 Artilerie Ploieşti, Regimentele 7 şi 9 Artilerie Antiaeriană Ploieşti, Flotila a 2-a de Aviaţie de Vânătoare Târguşorul Nou, Grupurile de Aviaţie pentru Observaţii şi Informaţii Mizil, Şcoala de Ofiţeri în Rezervă nr. 1 Infanterie din Ploieşti şi alte formaţiuni militare.

Armata română continuă, în prezent, unele transformări structurale şi organizatorice, pentru a fi în măsură să-şi îndeplinească misiunile de apărare a țării şi de cooperare cu celelalte armate în diferite misiuni de luptă din Afganistan şi să vegheze alături de partenerii NATO la menţinerea păcii în lume şi în Estul Europei.

În anul 2016 veteranii de război, militarii activi şi în rezervă, împreună cu instituţiile administrative și instituţiile de cultură, comemorează 102 ani de la izbucnirea Primului Război Mondial (15/28 iulie 1914), purtat între Puterile Centrale (Germania şi Austro-Ungaria) şi Antanta (Franţa, Anglia, Rusia), cărora li s-au aliat alte 28 de state.

Membrii activi şi simpatizanţi ai Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” sărbătoresc 97 de ani de la înfiinţarea „Societăţii Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război” (întregire statală şi eliberare naţională 1916-1919) şi 25 de ani de la reactivarea Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” (19 noiembrie 1991).

În aceste momente premergătoare zilei de 25 octombrie, administraţiile centrale şi locale, Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, din M.Ap.N. şi M.A.I., Oficiul Naţional „Cultul Eroilor”, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” şi cadrele militare active, în rezervă sau retragere din M.Ap.N., M.A.I. şi S.R.I., precum şi cadrele didactice din şcoli desfăşoară numeroase activităţi educative la cimitirele şi monumentele eroilor, omagiind memoria bunicilor şi părinţilor noştri care au luptat cu înalt spirit de sacrificiu pentru eliberarea pământului țării, în Primul Război Mondial şi al Doilea Război Mondial.

În ziua de 25 octombrie se vor desfăşura numeroase evocări istorice, ceremonii militare şi religioase şi se vor depune jerbe şi coroane de flori la monumentele eroilor din România, Ungaria, Cehia și Slovacia, ale căror teritorii au fost eliberate prin jertfele ostaşilor români în anii 1944-1945.

Bibliografie:

1. A.N.V.R., Tradiţii şi istorie, 1990 – 2005, Editura Contrast, Bucureşti, 2005.

2. col. (rtr.) Constantin Chiper, Cronica militară a judeţului Prahova, Editura „Scrisul Prahovean”, Ceraşu, 2012.

3. col. (rtr.) Constantin Chiper, Cronica militară a judeţului Vaslui, Editura Pim, Iaşi, 2012.

Scroll to Top
Sari la conținut